Primăria Iași, înțesată de rude, rubedenii și pile ale politicienilor! Audit pentru evaluarea personalului

Solicit realizarea unui audit extern pentru evaluarea personalului din cadrul Primăriei Municipiului Iași. În prezent, costurile cu cei peste 800 de angajați din aparatul de specialitate al Primăriei se ridică la 10 milioane euro pe an. În schimb, calitatea serviciilor publice e din ce în ce mai slabă.

Presa locală a relatat că cel puțin 51 familii sunt angajate în cadrul Primăriei. Pratic, actuala conducere a Primăriei a construit în ultimii ani un sistem clientelar, în care au avut acces la funcții bine retribuite în administrația locală doar cei cu pile și relații (Detalii, AICI).

Sistemul PCR (Pile, Cunoștințe, Relații) a devenit normă la Primăria Iași. Tineri valoroși aleg să plece din Iași pentru un loc de muncă mai bun în străinătate pentru că nu sunt rudele unor sus-puși din Primărie, nu sunt cunoștințele primarului sau ale viceprimarului, ori nu fac politică pentru cei din conducerea Primăriei. Cetățenii sunt nevoiți să stea la cozi la Primărie sau să aștepte cu săptămânile pentru eliberarea unui document, deși schema de personal e supraîncărcată. Paradoxal, o schemă de personal supraîncărcată nu înseamnă servicii mai bune, ci trimiterea cetățeanului de la “Ana la Caiafa” pentru ca angajații să își justifice activitatea, proceduri greoaie și pasarea responsabilității.

Din Consiliul Local vom lupta să punem capăt cumetriilor din primărie. De aceea, solicităm realizarea unui audit extern care să evalueze gradul de încărcare a schemei de personal și eficiența acesteia, să eficientizeze activitatea funcționarilor și, acolo unde există excedent de personal, să propună reorganizarea pentru creșterea calității serviciilor publice. 

Putem economisi câteva milioane de euro în fiecare an dacă vom eficientiza aparatul administrativ și astfel putem crește calitatea serviciilor publice. 

Subiect preluat și de Ziarul de Iași

Foto: Adevărul