Ieșenii pot avea cel mai dezvoltat aeroport din regiune!

După 4 ani de risipă și oportunități distruse, mă angajez să repun pe picioare Aeroportul Iași, așa cum am mai făcut în perioada în care am fost manager. Acum, Aeroportul Iași este eclipsat de aeroporturile din Suceava și Bacău, unde se demarează investiții de milioane de euro și se deschid noi curse.

Când am plecat de la conducerea Aeroportului în 2016, Iașul se afla pe podiumul aeroporturilor din România, fiind în competiție cu Clujul, ca număr de pasageri și perspective de dezvoltare.

După 4 ani de administrație PSD, Iașul a ajuns să aibă emoții în fața celor de la Bacău și Suceava.

Proiectul meu pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Iași cuprinde următoarele obiective:

  •   Voi recupera toate cursele externe pierdute în ultimii ani.
  •   Voi relua discuțiile pentru conectarea Iașului de hub-uri precum Amsterdam și Dubai.
  •   Voi continua modernizarea terminalelor și voi dezvolta facilitățile cargo.
  •   Voi elimina toate pilele pesediste angajate la Aeroport și vor rămâne doar angajații competenți.
  •   Voi aduce din nou alături de mine o echipă managerială competentă, atât pe zona aviatică, cât și de promovare și marketing.

 

**

În 2015, Aeroportul Iași a fost prezentat ca studiu de caz pozitiv la Montreal, Canada, în cadrul ICAO, cel mai mare forum de aviație din lume.