Să scăpăm Iașul de domnia PSD!

De patru ani mă lupt deschis cu administrația PSD-Chirica, taxând de fiecare dată anomaliile care se întâmplă în orașul nostru, fiind alături de ieșeni și pentru ieșeni.

Din februarie 2019, sunt candidatul PNL Iași pentru funcția de primar al Municipiului Iași :

Septembrie 2018: Biroul Executiv Național al PNL decide ca filialele PNL să stabilească cine sunt candidații pentru primăriile municipiilor reședință de județ, la alegerile locale din iunile 2020.

Octombrie 2018 – Ianuarie 2019: are loc campania internă pentru desemnarea candidaților de către filialele locale.

Ianuarie 2019: în urma procedurii stabilite de BEX, Biroul Politic Local al PNL Iași mă desemnează candidat al PNL pentru Primăria Iași.

Februarie 2019: Comitetul de Coordonare Local al PNL Municipiul Iași (Adunarea Generală a Liberalilor) mă validează în funcția de candidat din partea PNL Iași.

Februarie 2019: Biroul Politic Județean aprobă cu unanimitate de voturi desemnarea mea în funcția de candidat al PNL pentru Primăria Iași și înaintarea aceastei decizii Biroului Executiv Național.

Proiectul pe care mi l-am asumat este despre adevărata schimbare: dezvoltarea cu adevărat a orașului și revenirea Primăriei în slujba ieșenilor.

Cu aceste decizii statutare parcurse, îmi este greu să înțeleg cui folosește ceea ce se întâmplă zilele acestea. Concluziile le vor trage ieșenii!

#IeșeniiÎnPrimulRând#IașulMerităMaiMult!