Noi restricții pentru populație. Recomandările devin obligații!

Președintele Klaus Iohannis a anunțat carantină totală în România. Se vor introduce noi restricții de circulație și noi restricții pentru români, în sensul că ce a fost până acum o recomandare devine obligație, după principiul „stăm acasă”.
 
Principalele decizii:
 
• oamenii pot ieși doar ca să meargă la serviciu și să se întoarcă de la serviciu, să își facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe-o zi pe alta.
• persoanele care sunt în carantină sau în izolare vor fi supravegheate electronic.
•  Armata va pune la dispoziție personal pentru a suplimenta forțele de ordine publică, Jandarmerie și Poliție.
• persoanele peste 65 de ani vor sta tot timpul acasă.
 
Aceste măsuri vor fi prelucrate într-o ordonanță militară, care se va finaliza astăzi.
 
Restricțiile vor intra în vigoare începând de mâine, 25 martie a.c.