Un bloc cu 5 etaje va fi construit lângă o grădiniță din Cantemir

Update: 02.12.2019

Comisia de Urbanism a Consiliului Local Iași a aprobat blocul din „curtea” Grădiniței nr. 18, Cantemir. Proiectul deține toate ingredientele pentru a stârni noi proteste: blocul are un regim cu subsol, parter și 5 etaje și este propus pe un amplasament cu o suprafață de doar 481 mp în „curtea” din spate a grădiniței. Amplasamentul are deschidere la Aleea Decebal, o stradă cu sens unică, supraaglomerată la orele de vârf dat fiind că în zonă există și alte unități de învățământ. 

Comisia de Urbanism nu a solicitat investitorului ca parcările să fie în subteran, așa cum procedează în alte cazuri, pentru a-și justifica altederapaje. Proiectul mai are nevoie doar de girul Consiliului Local pentru a primi autorizația de construire.

Subiect urmărit de Apix.ro

*

22.10.2019

Un nou proiect urbanistic stârnește revoltă în rândul ieșenilor. În circuitul de avizare al Primăriei se află proiectul de construcție a unui bloc cu 5 etaje pe o suprafață de doar 441 mp, teren aflat în spatele Grădiniței nr. 18 din Cantemir

Suprafața desfășurată a blocului este propusă la 1.200 mp, iar imobilul ar urma să aibă mai multe destinații:

  • Locuințe colective și aparhotel (920 mp)
  • Servicii (tip before and after school – 100 mp)
  • Parcaje la nivelul parterului

În ceea ce privește parcările, prin PUZ sunt prevăzute 13 locuri.

Strada de acces – Al. Decebal – amplasată pe latura nord-vestică și nord-estică terenului studiat, stradă cu sens unic, având profilul transversal de minim 5 metri și trotuare pe ambele părți ale străzii, îmbrăcăminte definitivă – asfalt, în stare satisfăcătoare necesitând lucrări periodice de întreținere”, se mai arată în PUZ.

În timpul școlii, artera rutieră din această zonă este supraalomerată având în vedere că acolo mai sunt și alte unități de învățământ.

După dezbaterea publică la Primăria Iași pe 30 octombrie (intervalul orar 13.00-13.30), proiectul din Cantemir va putea trece prin toate etapele de avizare la nivelul municipalității.

Articolul integral îl găsiți pe apix.ro

Pe subiecte similare: Bucium, Oancea (Tătărași), Espanada Oancea