Am 44 ani și am copilărit în cartierul Tătărași, zona Ciurchi. Liceul l-am făcut la Negruzzi, iar facultatea la FEAA, Universitatea Cuza. Toată viața mea am locuit în Iași și cunosc foarte bine problemele prioritare ale comunității noastre.
Între anii 2012 – 2016 am fost managerul Aeroportului Internaţional Iaşi, pe care am reușit să îl reconstruiesc de la zero cu fonduri europene nerambursabile. În această perioadă aeroportul a cunoscut o dezvoltare fantastică, contribuind la deschiderea oraşului nostru către lume.
Sunt deputat în Parlamentul României din anul 2016, fiind inițiator al mai multor proiecte și amendamente importante. Am fost coordonator și raportor al noului Cod Aerian, reușind să adun la aceeași masă toți factorii decizionali din domeniul aviației. Astfel, am creat premisele dezvoltării cu adevărat a industriei aeronautice civile din România.